Sectiunea REZULTATE

EUROGRADUATE 2022 : o perspectivă europeană asupra parcursului educațional al absolvenților

 

Studiul EUROGRADUATE 2022 a reprezentat cea de-a doua etapă pilot a unui sondaj realizat la nivel european, dedicat monitorizării parcursului absolvenților de învățământ superior. Scopul său a fost acela de a furniza date și analize care să permită comparații internaționale și cercetări aprofundate la nivel național, oferind o imagine detaliată asupra tranziției de la educație la piața muncii. Prin corelarea profilului educațional cu experiențele profesionale, mobilitatea socială și nivelul de satisfacție față de studii, EUROGRADUATE a contribuit la înțelegerea impactului pe care educația universitară îl are asupra vieții și carierei tinerilor.

În România, studiul a fost implementat de UEFISCDI, în calitate de Punct național de referință pentru monitorizarea absolvenților, oferind o perspectivă comparativă unică asupra absolvenților români în contextul european.

Rezultatele au inclus următoarele observații:

  • Peste jumătate dintre absolvenții români (57–59%) provin din familii fără studii superioare, ceea ce subliniază rolul universităților în promovarea mobilității sociale ascendente.
  • România a înregistrat cea mai scăzută mobilitate din Europa, cu 75,19% dintre absolvenți rămași în aceeași localitate după finalizarea studiilor și doar 3–4% cu experiențe educaționale internaționale.
  • Absolvenții din domeniile științelor sociale, umaniste și arte se confruntă mai frecvent cu supracalificarea, comparativ cu cei din TIC, sănătate sau inginerie, unde potrivirea studiilor cu locul de muncă este mult mai mare

Întregul raport EUROGRADUATE poate fi accesat prin intermediul website-ului editurii UEFISCDI.

EUROGRADUATE

Experiența CNAAIS 2021

 

Implementarea CNAAIS 2021 a reprezentat un succes deoarece a permis colectarea de date relevante privind rata de inserție profesională a absolvenților și a evidențiat corelația dintre parcursul educațional și evoluția profesională. Pe baza acestor rezultate, reprezentanții mediului economic au subliniat necesitatea de a revizui curriculumul universitar astfel încât să reflecte mai fidel cerințele în continuă schimbare ale pieței muncii.

În conformitate cu Recomandările Consiliului Uniunii Europene din 2017 privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților (2017/C 423/01), CNAAIS 2021 a înregistrat două succese majore: utilizarea chestionarului ca instrument eficient de monitorizare a traseului profesional al absolvenților și colectarea de date calitative privind profilul socioeconomic al acestora, împreună cu percepțiile legate de integrarea lor pe piața muncii.

În urma derulării studiului în 2021, s-au remarcat următoarele:

  • Pandemia de COVID-19 a afectat semnificativ parcursul profesional pentru peste 40% dintre absolvenți, însă experiențele de internship și voluntariat s-au dovedit factori de reziliență valoroși.
  • Peste 92% dintre absolvenții de învățământ superior se angajează la cinci ani după finalizarea studiilor, iar opt din zece își găsesc un loc de muncă încă din primul an după absolvire. Domeniile cu cea mai bună inserție profesională rămân Tehnologia informației și comunicațiilor, unde rata de angajare a depășit 96%.
  • Venitul mediu lunar net al tinerilor absolvenți pornește de la 3.400–3.700 lei la un an după absolvire și ajunge la aproape 4.800 lei după cinci ani, însă persistă diferențe importante între genuri, mediul de proveniență și domeniile de studiu.

CNAAIS 2025 își propune să analizeze modul în care aceste dinamici s-au schimbat în ultimii ani, integrând totodată abordări conceptuale și metodologice noi în monitorizarea parcursului profesional al absolvenților. 

Mai multe informații despre rezultatele CNAAIS 2021 sunt diposnibile prin accesarea website-ul editurii UEFISCDI.

CNAAIS

Ce urmează?

CNAAIS 2025 marchează un pas important în inovația cercetării, aducând atât o interfață prietenoasă pentru utilizatori, cât și nouă direcții conceptuale relevante pentru realitatea actuală a absolvenților de studii superioare.

Aceste abordări noi includ:

- integrarea valorilor europene în parcursul profesional și personal al absolvenților;

- analiza factorilor care determină continuarea studiilor universitare;

- impactul schimbărilor climatice asupra pieței muncii;

- rolul inteligenței artificiale și automatizării în creșterea productivității;

- recalificarea și pregătirea pentru competențele viitorului la locul de muncă;

- transformarea modului de lucru în munca hibridă, flexibilă și freelancing;

- bunăstarea și sănătatea mintală a tinerilor absolvenți;

- promovarea diversității, echității, incluziunii și egalității de gen;

- autoevaluarea competențelor necesare pe piața muncii.

Dezvoltare Internationala 7

[T: 0.2697, O: 37]